Practicarea turismului montan are condiţii foarte bune de dezvoltare în cadrul comunei Panaci, datorită
potenţialului oferit de cadrul natural, respectiv de munţii Carpaţii Orientali. Se pot practica drumeţii montane, sporturi de iarnă, dar şi activităţi specifice turismului de aventură şi sportiv: alpinism, escalada, mountain bike, zbor cu parapanta.

Munții Călimani aparțin lanțului vulcanic ce căptușește latura internă a Carpaților Orientali, situat în zona de contact a munților de încrețire cu marile depresiuni de prăbușire ale Transilvaniei și Pannoniei. Călimanul (inclusiv Gurghiu și Harghita) se încadrează în grupa sudică a celor mai tineri munți din România, cu cratere stinse acum circa 1,8 – 5 milioane de ani (Cuaternarul inferior), care s-au format în Pliocenul superior (finele Neogenului-Terțiar). Intensa activitate vulcanică neogenă a dus la apariția unor imense acumulări de lavă desfășurate pe o lungime de 450 km (dintre care 375 pe teritoriul României). Constituit din alternanțe de lave, aglomerate și cenușă (stratovulcan), Călimanul aparține grupei sudice – cea mai importantă masă vulcanică – cu o suprafață de aproximativ 6.400 km², cu lățimea de circa 40 km (peste 50 în sectorul Călimanului) și lungimea de aproape 160 km.

Vărful Muntele Mic

Mountain Biking-ul reprezintă călătoria cu o bicicletă ce poartă acelaşi nume, pe cărările bătătorite sau nu, ale munţilor, dealurilor, pădurilor sau ale oricărui teren mai accidentat. Fiind un sport extrem, şi în acest caz este nevoie de echipament de protecţie. Cei care sunt pasionaţi de acest sport pot alege pădurile și împrejurimile comunei Panaci.
Asemeni drumeţiilor pe munte, mountain biking-ul este o activitate care oferă turistului posibilitatea de relaxare şi detaşare de cotidian. Un alt atu al acestui sport este faptul că în timpul unei astfel de excursii, turistul poate fotografia peisajele pitoreşti ale locului.
În zona Panaci, mountain biking-ul se poate practica în special în lunile de vară, iulie-august, când vremea este mai stabilă. Pentru această activitate este necesar un echipament adecvat format din: cască, genunchiere, cotiere şi mănuşi.

Alpinismul, în accepţiunea cea mai largă a cuvântului, desemnează orice activitate recreativă sau sportivă care are ca scop ascensiunea în munţi, pe itinerarii greu accesibile, ce necesită tehnică, echipament şi experienţă corespunzătoare.
Alpinismul implică, în majoritatea cazurilor, asumarea unei doze mai mici sau mai mari de risc, datorită naturii traseelor care pot fi deseori o combinaţie de pasaje de stâncă, zăpadă sau gheaţă, cu factorii de risc implicaţi. Acestora li se daugă, în unele cazuri, dificultăţile pe care le ridică accesul la traseul propriu-zis, găsirea liniei acestuia, durata ascensiunii, schimbările de vreme, etc.

Alpinismul a evoluat de-a lungul anilor, Federația Internațională de Alpinism (UIAA) incluzând azi, în această activitate următoarele activități:
1. Drumeția montană (trekking)
Este forma cea mai simplă de mers pe munte, până la limita zăpezii permanente/a ghețarului (în munții înalți), cu cel mai mare număr de practicanți. Se folosește un echipament specific precum: rucsac pentru transport, bocanci speciali și îmbrăcăminte specifică.
2. Alpinismul (mountaineering)
Există în două forme: clasic și tehnic.
Alpinismul clasic este forma originală a mersului pe munte, pe ghețar, zăpadă și stâncă, având ca obiectiv general atingerea unui vârf. În plus față de drumeție, se folosește un echipament tehnic specific precum: pioletul, colțarii, coarda, hamul.
Alpinismul tehnic este forma mai complexă a mersului pe munte, pe pereți verticali de gheață și stâncă, care a apărut la finalul secolului XIX, la peste 100 de ani de la apariția alpinismului.
În plus față de forma clasică a alpinismului, se folosește un echipament tehnic foarte specializat: pitoane, micro-pitoane, protecții mobile, șuruburi de gheață, scărițe, pioleți tehnici, colțari tehnici etc.
Această ramură are două subcategorii principale: cățărarea pe stâncă (rock climbing) și cățărarea pe gheață (ice climbing);
3. Schiul de tură (ski touring)
Este deplasarea pe munte iarna, pe schiuri cu legături speciale, care permit ridicarea clăparilor de pe schi, pentru a ușura mersul. În plus, cu schiurile de tură se poate merge în pantă, datorită așa numitelor ”piei de focă” care se lipesc pe talpa schiului. Deoarece se schiază în afara pârtiilor amenajate, schiul de tură necesită numeroase cunoștințe de munte cu zăpadă (alpinism clasic). Din această cauză este o ramură a alpinismului, coordonată de UIAA și nu a schiului alpin, respectiv a FIS.
Fiecare din activitățile amintite mai sus s-au dezvoltat independent, dând naștere la numeroase alte subcategorii de activități, unele devenind competiționale: cățărarea sportivă, cățărarea pe gheață, schi-alpinismul.
Alpinismul clasic este forma originală a mersului pe munte, pe ghețar, zăpadă și stâncă, având ca obiectiv general atingerea unui vârf. În plus față de drumeție, se folosește un echipament tehnic specific precum: pioletul, colțarii, coarda, hamul.
Alpinismul tehnic este forma mai complexă a mersului pe munte, pe pereți verticali de gheață și stâncă, care a apărut la finalul secolului XIX, la peste 100 de ani de la apariția alpinismului.
În plus față de forma clasică a alpinismului, se folosește un echipament tehnic foarte specializat: pitoane, micro-pitoane, protecții mobile, șuruburi de gheață, scărițe, pioleți tehnici, colțari tehnici etc.
Această ramură are două subcategorii principale: cățărarea pe stâncă (rock climbing) și cățărarea pe gheață (ice climbing);

Escalada reprezintă o atracţie deosebită pentru sportivii amatori şi alpiniştii profesionişti. Escalada începe în luna mai şi se termină în luna octombrie. Sezonul de escaladă pe gheaţă începe în decembrie şi se termină în martie.
Cei pasionaţi de escaladă pot practica acest tip de sport în zonă, având în vedere Munţii Bistriţei care oferă trasee dificele şi spectaculoase. Astfel, bogaţia de forme în escaladă existent în Munţii Bistriţei asigură satisfacţie şi împlinire unui număr mare de practicanţi corespunzând aspiraţiilor diferite ale căţărătorilor.

Rezervația Pietrele Doamnei este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în județul Suceava, pe teritoriul administrativ al orașului Câmpulung Moldovenesc.

Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin lege și reprezintă o
zonă montană (stâncării, grohotișuri, văi, doline, păduri de conifere, păduri în
amestec, pajiști, stepe, pășuni alpine) de un deosebit înteres geologic,
peisagistic, floristic și faunistic ce adăpostește un număr de specii de plante (floarea-reginei, papucul doamnei, argințica, jneapăn) și animale (cocoș de munte, minuniță, ciocănitoare de munte) dintre care unele foarte rare.
Pe teritoriul ariei naturale protejate se află o formațiune de stânci calcaroase cunoscută sub numele de Pietrele Doamnei, denumire de la care provine numele rezervației.

Parapantismul sau zborul cu parapanta este un sport aeronautic recreativ sau competițional. Parapanta face parte din categoria aparatelor de zbor dirijabile ușoare.

Considerat de foarte mulţi un sport extrem, zborul cu parapanta a început în ultimul timp să atragă tot mai mulţi adepţi. Dacă la început acest sport era practicat doar de către cei care urmaseră cursuri specializate de paraşutism sau de pilotaj, mai nou, zborul cu parapanta în tandem este accesibil tuturor celor care vor să zboare. Astfel, având în vedere o serie de factori favorabili, respectiv condiţiile climaterice favorabile din zonă, altitudinea reliefului de pe teritoriul comunei precum şi intensitatea curenţilor de aer, orice turist dornic de senzații extreme se poate bucura de acest sport.

Parapantismul este de multe ori privit ca un sport mai riscant decât este în realitate. Bineînțeles că există un mare potențial de rănire pentru cei ignoranți sau cei rău pregătiți. Siguranța în acest sport este direct proporțională cu îndemânarea și simțul pilotului. Este important de știut că aproape toate accidentele de zbor cu parapanta sunt datorate erorilor de pilotaj. Echipamentul de parapantism este foarte bine construit și dacă este folosit cu grijă nu va ceda niciodată. De exemplu, o parapantă obișnuită are 30 de corzi conectate la coloane și fiecare dintre ele este atât de rezistentă încât poate susține întreaga greutate a pilotului. Din punct de vedere aerodinamic parapantele noi, din afara categoriei celor avansate sau de competiție, tind să-și revină din majoritatea incidentelor fără intervenția pilotului. Dat fiind faptul că echipamentul omologat nu va ceda, se poate spune că parapantismul este un sport foarte sigur. Pilotul însuși este indicatorul nivelului său de siguranță în zbor. În general pilotul bun nu va zbura în locuri care prezintă provocări (riscuri) nerezonabile pentru nivelul său de pregătire. Pilotul bun nu se va lăsa influențat de exemplele negative ale altora. Pilotul bun va zbura doar în zile cu vreme favorabilă pentru zbor.

Probabil ca nu întâmplător pescuitul şi vânătoarea au devenit astăzi adevărate hobby-uri pentru mulţi dintre semenii noştri.
Turismul cinegetic se adresează iubitorilor de aventuri cinegetice. În Panaci vin pasionaţi ai vânătorii și pescari din întreaga lume, aici existând un bogat fond de vânătoare: urşi, mistreţi, căprioare, iepuri, dar şi piscicol: păstrăv, mreană, boisten.
Vânătoarea (în latină venatio) este activitatea care constă în prinderea sau uciderea unor animale sălbatice. Vânătoarea nu este o activitate specific umană deoarece există și alte ființe vii care vânează.
În zilele noastre, termenul de vânătoare practicată de oameni se referă la vânătoarea efectuată în condițiile legii, spre deosebire de braconaj, în care se obțin aceleași efecte dar în mod ilegal.
Departe de pescuitul „tradițional”, pe care mulți îl percep ca pe o formă de procurare a hranei sau ca pe un bătrân plictisit ce fixează o plută nemișcată, așteptând ore în șir să tragă peștele, pescuitul sportiv este un mod de viață, un mod extrem de eficient de relaxare.