Turismul cultural prezintă mari posibilităţi de atracţie pentru turiştii autohtoni şi străini prin integrarea valorilor de patrimoniu cultural naţional în cel european şi mondial. Comuna Panaci este păstrătoare a datinilor, tradiţiilor, meşteşugurilor şi obiceiurilor străvechi, unde talentul şi atracţia către frumos se materializează în adevărate opere de artă – ceramică, covoare ţesute manual, cojocărit, ţesături, instrumente populare, măşti etc..

Zilele comunei Panaci reprezintă pentru locuitorii comunei un motiv de a îmbrăca costumele populare pe care le au (diferite ca ornamentaţie față de comunele din zonă), astfel acestea putând fi admirate de către participanţii prezenţi la aceste manifestări. De asemenea, obieciurile, folclorul local şi datinile bine păstrate fac parte din frumuseţea locurilor şi prezintă interes pentru dezvoltarea turismului.

Mai mult, manifestările artistice şi sărbătorile populare tradiţionale din tot cursul anului aduc în atenţia publicului larg spiritul autentic al meleagurilor bucovinene, prin portul popular, cântecele şi dansurile, precum şi obiceiurile străvechi,
festivalurile de artă plastică, de folclor, de datini şi obiceiuri.

Bătrâni în port popular

Sărbătorile populare tradiţionale semnificative pentru comuna Panaci sunt:
Plugușorul, Sorcova, Jocul Caprei și Ursul.

Cu ocazia desfăşurării evenimentelor de la nivel local turiştilor li se oferă ocazia de a cunoaşte portul popular specific zonei pe vârstă, sex cât şi destinaţie, originalitatea costumelor populare făcându-se remarcate prin coloritul unic al roşului de Panaci. De asemenea, comuna Panaci se remarcă prin meşteşugurile specifice zonei. Pentru realizarea de ţesături, în comună există două ateliere care păstrează tradiţia în acest domeniu, utilizându-se războiul de ţesut.

Aşadar în Panaci, turiştii pot observa ştergare şi ţesături tradiţionale cu imprimeuri florale sau simple specifice satelor din această zonă. În comuna Panaci există şi cinci ateliere de meşteşugari care execută diverse sculpturi în lemn iar în apropierea sărbătorilor aceştia realizează măşti tradiţionale pentru sărbătoarea Anului Nou.

Istoria acestor locuri a fost integrată, în primele secole de existenţă a statului moldovenesc, în istoria ţinutului Câmpulung, care, fiind constituit sub forma unui “ocoldomnesc”, se bucura de o largă autonomie. Locuitorii ţinutului se considerau oameni liberi, care nu aveau altă datorie faţă de domnii ţării decât de a efectua straja la hotare.
Recunoscând acest drept al locuitorilor ocolului, Aron Voda (1592-1595) fixează străji la hotarul dinspre Transilvania, pentru a-i proteja pe câmpulungenii care îşi creaseră, prin defrişare, proprietăţi în Ţara Dornelor. Măsurile
domneşti duc la o rapidă dezvoltare a ţinutului. La sfârşitul secolului al XVI-lea este menţionată pentru prima oară localitatea de la vărsarea Dornei în Bistriţa; pe la 1640 existând aici deja o aşezare înfloritoare (Dorna pe Giumalău), la dezvoltarea aşezării contribuind probabil şi situarea sa pe drumul care lega Moldova cu importantele centre comerciale şi mestesugăreşti Rodna şi Bistrita, din Transilvania. Din documentele istorice referitoare la comunele Crucea, Panaci şi Dorna Arini, cu satele aparţinătoare, aflăm că ele s-au aflat sub administraţie moldovenească, fiind situate la hotarul Imperiului Austriac care înglobase, în perioada 1774 – 1918, mai multe localităţi din Bucovina.

Românii au fost dintotdeauna legaţi de datinile strămoşeşti, pe care le-au respectat cu sfințenie la vreme de sărbătoare. În ultimii 20 de ani, influențele Occidentului au pătruns în casele noastre, dar încă mai există locuri în țară unde obiceiurile străvechi se păstrează la loc de cinste În Ajunul Crăciunului, pe înserat, în toate satele zonei începe colindatul copiilor, obicei ce deschide ciclul celor 12 zile de sărbătoare. Această practică a conservat de-a lungul veacurilor,
în textul literar, în cântec şi în praxisul ceremonial, o experienţă de viaţă milenară, cristalizată în numeroase mesaje şi simboluri ale spiritualității româneşti.
Copiii anunță Naşterea Domnului din seara de 24 decembrie. Cete de copii merg pe drum, cu trăistuţe în mâini, intrând prin curți şi strigând pe la porţi şi ferestre dacă sunt primiţi cu Moş Ajunul, cu Steaua sau cu Irozii.

Astfel, este marcat în calendarul popular, unul dintre pragurile importante ale marii sărbători. Din punct de vedere ritualic, Ajunul Crăciunului trebuie pregătit cu mare grijă faţă de rigorile tradiţiei, deoarece reprezintă primul pas spre sacru, spre ieşirea din cotidian, spre a intra în marea sărbătoare. Această seară, ca şi ajunurile altor sărbători calendaristice,  reprezintă, din perspectiva credinţelor populare, o poartă deschisă spre viitor, când oamenii au şansa de a-şi reconfigura existenţa. Respectând datinile şi obiceiurile pământului la Ajun, ai posibilitatea de a obţine un plus de mai bine, „de noroc şi sănătate, de belşug şi spor în toate.” cum se spune în colinde. Prin glasurile cristaline ale copiilor, spaţiul vital al omului se purifică. Urăturie devin un adevărat semnal care deschide ciclul celor 12 zile sacre (24 decembrie – 6 ianuarie). Prin practici familiale, prin urături, colinde şi daruri, recapitulăm propria experienţa acumulată, socotind şi proiectând spre viitor, năzuinţa de mai bine şi de împlinire a muncii noastre. Din această trăire se naşte bucuria ce o simţim când, cei mai puri dintre membrii comunităţii, ne urează
să fim sănătoşi şi voioşi, să avem parte de recolte îmbelşugate şi de multă sănătate.

La Anul Nou satele ne întâmpină cu o atmosferă unică, de intensă trăire emoțională. Obiceiurile tradiționale legate de Anul Nou, transmise din generație în generație, și aflate într-o permanentă schimbare, atât ca funcție, cât și ca mod de realizare, au devenit în zilele noastre adevărate spectacole grandioase, concentrând atenția întregii comunități. „Mascații” pun stăpânire pe vetrele satelor din 31 decembrie până pe 2 ianuarie.
În satele din Țara Dornelor, cetele de flăcăi se pregătesc pentru „uratul cu „Ursul”, „Capra”, şi „Mascații” : toţi sunt reuniţi într-o « bantă ». Aceste manifestări sunt concretizări ludice ale unor mituri străvechi legate de simbolistica animalelor. Bucovina este zona cu cele mai spectaculoase manifestări legate de Anul Nou.

Dansuri populare

Costumul popular

Portul locuitorilor din Panaci este un exemplu de ingenioasă folosire a unor materii prime simple, – fire de in, cânepă şi lână – prelucrate în condiţii de manualitate, cu tehnologii arhaice în gospodăria fiecăruia. De la cultivarea plantelor textile şi creşterea oilor, femeile învăţau de la vârste fragede – 6-7 ani – toate secretele „industriei casnice textile”.
Ele ştiau să pieptene fuioarele şi lâna, să sorteze calităţile de fibre, să toarcă, să urzească şi să ţeasă în „stative” (războiul orizontal) preţioasa pânză fină de in pentru confecţionarea cămăşilor, a prosoapelor, a năfrămilor. Tot ele ştiau să facă
vestitele catrinţe roşii de Panaci, să năvădească brâie femeieşti şi bărbăteşti, să ţeasă pănura pentru sumane şi mantale, precum şi stofa fină a cioarecilor.

Tineri în costume populare

Arta încondeierii oualor

Mărturie a sângelui vărsat de Iisus, răstignit şi batjocorit pe cruce, ouăle roşii exprimă bucuria Învierii Domnului, prefigurând astfel acest incredibil miracol. Inert şi totuşi viu prin forţa vieţii ce o ascunde, fragil, dar invincibil prin trăinicia energiilor latente, oul s-a bucurat de o mare atenţie din partea omului, fiind asimilat simbolurilor cosmogonice.

Emblemă a universului pentru epocile de început ale omenirii, oul monocrom sau colorat cel mai adesea în roşu a fost simbolul primordial al regenerării biologice, al fertilităţii şi al afecţiunii reciproce dintre oameni.

Încondeiatul oulelor

Prelucrarea artistică a lemnului

Bogăţia pădurilor ce înconjoară fiecare localitate din Bazinul Dornelor şi diversitatea speciilor arboricole existente pe versanţii munţilor au oferit locuitorilor o preţioasă materie primă pentru realizarea unui larg evantai de produse. Metamorfoza tehnologică a prelucrării lemnului, diferenţiată pentru fiecare meşteşug în parte – dulgherit, tâmplărie, dogărit, cioplit, traforat şi crestătură artistică – a permis dezvoltarea unei adevărate civilizaţii a lemnului în Țara Dornelor.

Ştiinţa tăierii lemnului din pădure, în perioada optimă şi competenţa prelucrării trunchiurilor pentru a deveni bârnă sau grindă de casă, draniţă pentru acoperiş şi cui de tisă sau scânduri pentru uşi, ferestre, pentru confecţionarea pieselor de mobilier, au impus treptat specializarea meseriaşilor în producerea diverselor categorii bunuri necesare vieţii materiale din satul tradiţional românesc. Locuinţa tradiţionlă cu delicatele traforuri în lemn ce împodobesc stâlpii prispei şi frontonul foișoarelor sau balustradele balcoanelor moderne sunt o dovadă a competenţei meşterilor dulgheri şi tâmplari.

Obiectele de uz gospodăresc realizate din lemn poartă amprenta măiestriei meşterilor lemnari din zonă. Lingurile, linguroaie, sărăriţele, coveţile de frământat pâinea, cutiile pentru unt, pivele de zdrobit sarea sau grâul pentru colivă, piperniţele, cutiile din coajă de mesteacăn sau cofiţele pentru strâns fructe de pădure sunt categorii de obiecte comune, înnobilate însă printr-un decor realizat cu pricepere, bun gust şi multă fantezie.

Iernile lungi şi geroase din zona montană a Dornelor, care se instalează de la Sfântul Dumitru (26 octombrie) şi ţin până după Sfântul Gheorghe (23 aprilie), au impus în portul de iarnă al locuitorilor, indiferent de sex şi vârstă, prezenţa hainelor din blană. Confecţionarea pieselor de îmbrăcăminte din piele şi blană de ovine a fost şi este încă, o îndeletnicire specializată, practicată de meşterii ţărani în cadrul propriei gospodării. În satul tradiţional bondiţele şi cojoacele cu mâneci erau considerate piese valoroase din punct de vedere material, întrucât ele se comandau la meşter sau se cumpărau din târgurile zonale, doar „pe bani”, Dincolo de această calitate bondiţele şi cojoacele cu mâneci îndeplinesc şi importante funcţii de reprezentare simbolică. În cadrul costumului femeiesc şi bărbătesc de sărbătoare şi ceremonial ele au rolul de a exprima, alături de poziţia socio-econonică a purtătorului şi locul/satul din care el vine.