Situată în micro depresiunea Domelor, comuna Panaci are o “zestre” florală de excepţie. Aici pot fi întâlnite, în mediul lor natural, monumente ale naturii, cum ar fi: bulbucul, sângele voinicului (la Păltiniş), curechiul de munte (în mlaştina din rezervaţia de la Tinov), ruginarea, mesteacanul pitic.

“Roua cerului” face parte din familia Droseraceae şi este una din puţinele plante carnivore întâlnite în ţara noastră. Planta este recunoscută şi ca remediu natural având proprietăţi multiple: are efectul spasmolitic al plombaginei asupra bronhiilor, calmează spasmele tusei convulsive, antispastic intestinal, antibiotic, cicatrizam.
Un alt atu al comunei Panaci este reprezentat de existenţa „Arborelui Zmeu”. Pe teritoriul României există doar 3 copaci din această specie extrem de rară. Povestea care circulă în zonă spune că Badea Cârţan a dus aceşti arbori de la Roma, din care unul a ajuns şi la Panaci. Ramurile cresc sub formă de vârfuri, formând o coroană asemănătoare unui zmeu.
Comuna Panaci are un potenţial turistic deosebit mai ales datorită peisajelor naturale existente în zonă. Pentru a se detaşa de problemele cotidiene, turiştii se pot bucura de natură vizitând Depozitul forestier şi fosilifer de la Glodu.

Depozitul de scoici situat în satul Glodu, a fost descoperit de localnici şi de profesorul de biologie de la şcoala Panaci şi analizat de copiii care au făcut săpături şi au găsit scoici, rămase de zeci de mii de ani, când acea zonă a fost acoperită de apă. La ieşirea din satul Glodu spre Broşteni este un izvor cu apă minerală, sătenii spunându-i “borcuţ”. Prezenţa resurselor hidrominerale este strâns legată de activitatea postvulcanică a acestui masiv, dioxidul de carbon – a cărui dinamică ascendentă este facilitată de sistemul de fisuri tectonice din fundamentul cristalin – fiind dizolvat în stratele acvifere freatice ale depozitelor aluvionare ce formează terasele medii şi superioare ale versantului drept al râului Dorna.
Odată cu intrarea în mileniul trei, devenim tot mai conștienți de complexitatea, fragilitatea și valoarea inestimabilă a planetei noastre. În același timp, turismul tinde să devină o expresie tot mai populară a acestei conștiințe. Datorită evoluției transporturilor și tehnologiei informației, tot mai multe zone îndepărtate au devenit accesibile, fapt ce acontribuit la o ascensiune rapidă a turismului în arii naturale. Drept urmare este tot mai evident că dezvoltarea turismului în arii naturale sensibile, în absența unui management corespunzător, poate prezenta o amenințare pentru integritatea ecosistemelor și a comunităților locale.
Un număr tot mai mare de vizitatori în zone fragile din punct de vedere ecologic poate duce la o degradare puternică a mediului. De asemenea, comunitățile locale și cultura indigenă pot fi influențate negativ de afluxul crescut de vizitatori străini cu un stil de viață modern. În plus, schimbările climatice, instabilitatea economică și condițiile politico-sociale pot face din turism o afacere riscantă, mai ales în zonele puternic dependente de această activitate economică. Constatăm că ascensiunea turismului creează numeroase oportunități atât pentru conservare cât și pentru bunăstarea comunităților locale. Ca răspuns la interesul crescut pentru cunoașterea naturii, dar și la semnalele de alarmă venite din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, s-a conturat treptat o nouă etică a călătoriei numită ecotu- rism. Ecoturismul poate furniza veniturile atât de necesare pentru protejarea parcurilor naționale cum este Parcul Național Călimani și a altor arii naturale, venituri care nu ar putea fi obținute din alte surse. De asemenea, ecoturismul poate constitui o alternativă viabilă de dezvoltare economică pentru comunitățile cu puține activități generatoare de venit. Mai mult, ecoturismul poate spori nivelul de educație și conștiință al turiștilor, transformându-i în susținători entuziaști ai conservării mediului natural și cultural.

Roua cerului
Drosera (Roua cerului) este un gen de plante insectofage, face parte din familia Droseraceae, genul cuprinde ca. 200 de specii. Roua cerului, denumită științificDrosera rotundifolia, este una din puținele plante carnivore ce pot fi întâlnite și în România ; specie ocrotită, ea poate fi admirată în turbăriile muntoase, majoritatea astăzi aflate în rezervații naturale. Planta consumă: aproximativ 50 de insecte pe an. Poate fi ușor recunoscută după florile de culoare albă și îndeosebi după frunze , care au pe suprafața lor numeroși peri glandulari cu rol în digerarea insectelor. Perisorii, numiți și tentacule, secretă substanțe lipicioase care se adună sub formă unor picături strălucitoare de rouă, de unde vine și denumirea plantei. Rădăcinile droserei sunt destul de slab dezvoltate. Frunzele sunt dispuse sub formă unei rozete bazale. Petiolul lor este lung, iar limbul este acoperit de peri. O insectă care se așază pe o frunză a acestei plante se lipește de sucul lipicios al perilor maciucati. Făcând mișcări de eliberare, ea se lipește de mai mulți peri. Perii se încolăcesc în jurul insectei și secretă un suc lipicios, abundent, care sufocă insectă. Ea este apoi digerată de anumite enzime proteolitice timp de câteva zile, din insectă rămânând doar scheletul chitinos.

Planta este o specie ocrotită și mai poate fi admirată doar în rezervațiile naturale, cum este și parcul Național Călimani. Apetitul acestei specii este destul de mare: ea poate consuma până la 50 de insecte pe an. Poate fi recunoscută după florile de culoare albă și după frunzele dotate cu peri glandulari, care au un rol important în digerarea insectelor.
Perii se încolăcesc în jurul insectei, până când aceasta se sufocă, după care este digerată cu ajutorul unor enzime proteolitice. Procesul digestiei poate dura cateva zile, însă la sfârșitul acestuia din insectă rămâne doar scheletul chitinos.

Denumirea populară se datorează substanței lipicioase secretată de tentacule, care se adună sub forma unor picături de rouă. În folclorul românesc, planta mai poartă și numele de “iarba fierului”, datorită proprietăților sale, despre care se spune că sunt capabile să desfacă orice lacăt.

Parcul Național Călimani

Cel mai extins și cel mai spectaculos masiv vulcanic din România, Călimanul este înzestrat cu un bogat potențial turistic, definit de marea varietate a elementelor cadrului natural, motiv pentru care se înscrie între zonele de mare atractivitate pe plan intern și internațional.

Printre principalele atracții mentionam: craterul vulcanic, bine păstrat și de dimensiuni mari (Căliman), formele ciudate de stânci vulcanice întalnite pe munții Rețitiș, dar mai ales pe Tamău și Lucaciu, Rezervația “12 Apostoli” înființată în anul 1971, unică în Bucovina, Depozitul fosilifer Glodu (scoici mari), Rezervația de Jnepeniș cu Pinus Cembra, fondul zoogeografic care se concentrează în această zonă (sălbăticiuni: cerbi, ursi, lupi, râși, jderi, mistreți, potârnichi, cocoșul de munte și cel de mesteacăn etc., păsări: acvile, șoimi, diferite specii de ulii, mierla de munte, pițigoi etc., pești: păstrăv, lipan, clean, mreana, lostrița etc.).

În scopul conservării biodiversității florei și faunei, menținerii cadrului geografic natural și a habitatelor naturale, s-a inființat în anul 1990 și s-a oficializat în anul 2000 Parcul Național Călimani, care cuprinde aproape tot Masivul Călimani. Activitațile turistice care pot fi desfășurate pe cuprinsul parcului sunt: drumeții, excursii, mountain bike, turism ecvestru, schi de tură, bird watching, view animals.

Regiunea Panaci reprezintă o depresiune intramontană relativ restrânsă, ce beneficiază la modul general de o natură şi un mod de viaţă tradiţional încă bine păstrate, fapt ce o face sa fie una din zonele din nordul ţării preferate pentru turismul montan activ, pentru odihnă şi relaxare, pentru sporturi de iarnă. Dezvoltarea turismului în această zonă reprezintă în primul rând o necesitate în vederea susţinerii economiei locale bazate în acest moment pe valorificarea, în mare parte primară, a resurselor locale prin zootehnie, industria alimentară şi industria lemnului.

Unele elemente cu valoare turistică pentru zonă impun valorificarea printr-o altfel de abordare, care să urmărească în egală măsură reducerea la minim la impactului asupra mediului:
Existenţa unor arii protejate de interes naţional şi situri Natura 2000. Unele dintre acestea reprezintă deja, altele pot reprezenta în viitor obiective de interes pentru turism însă integrarea lor în dezvol¬tarea locală trebuie să ţină cont în primul rând de regimul de protecţie al acestora. Astfel de abordări sunt promovate şi susţinute şi de liniile de finanţare pentru siturile Natura 2000.

Masivul Călimani reprezintă deja unul din reperele turistice ale zonei, însă acest statut atribuit începând cu anul 2000 impune aceeaşi necesitate de a dezvolta forme de turism care să respecte acest statut şi obiectivul acestuia de conservare a cadrului natural cu o valoare deosebită. În Ţara Dornelor se află comunităţi umane a căror existenţă este legată de la începuturi de masivul Călimani prin valorificarea resurselor naturale.

Aceste legături se menţin în continuare, Parcul, situat în partea superiară a masivului, neputând fi izolat, resimte direct sau indirect efectele acţiunilor umane din afara limitelor sale.
Astfel, o parte dintre obiectivele Parcului este de dorit şi este firesc să se răsfrângă asupra comunităţilor învecinate.

Dezvoltarea inadecvată a turismului, în special în comunităţile învecinate PNC, unde activităţile turiştilor sunt legate de Parc poate reprezenta o potenţială ameninţare pentru calitatea peisajului şi menţinerea echilibrului naturii.

Dezvoltarea turistică viitoare a zonei depinde de menţinerea peisajului dornean, ce reprezintă o resursă în sine pentru
turismul rural (al cărui specific este dat de păstrarea activităţilor tradiţionale ce contribuie la menţinerea echilibrul natural, de stilul arhitectural specific zonei, de tradiţii, obiceiuri, costume populare şi de frumuseţea naturii).

Pădurile Romaniei ocupă aproximativ 30% din suprafața țării, în creștere față de anii trecuți, când procentul era de 26,8%. Există și un procent mai mare de creștere a fondului forestier pe zona de munte, o creștere destul de substanțială, deoarece zona cu pășuni s-a împădurit în ultimii 20 de ani din cauza reducerii efectivelor de animale. Din păcate, suprafața împădurită a scăzut în zona de câmpie.

Pe zona de munte se înregistrează un grad de împădurire de circa 70%, față de 60% anterior, conform rezultatelor actuale ale programului de inventariere, iar în zonele de deal procentul a crescut de la 30 la 35-36%.

Pe de alta parte, în zona de câmpie unde era un nivel de împadurire de 8%, procentul ar putea ajunge la numai 5%. La nivelul Uniunii Europene, gradul de împădurire este, în medie, de 33%, deși sunt țări precum Austria și Germania cu un grad de peste 40%, iar în țările nordice cu procente de peste 80%.

Pădurile României ocupă după datele statistice 6,7 milioane hectare, ceea ce reprezinta 26,3% din teritoriul țării. După acest procent România se situează pe locul 12 printre țările din Europa și este sub procentul mediu de 31% cât reprezintă pădurile din suprafața totală a Europei.

În ultimii 75 de ani, suprafața pădurilor noastre s-a redus de la 35 – 40 % în 1921 la 26,7 % în 1990, adică cu aproximativ 10 – 15 %.

Europa îi recunoaște României atuul biodiversității: aici trăiesc jumatate din sălbaticiunile vechiului continent. Suprafața Carpaților din România constituie habitatul a 35% dintre lupii europeni, 50% dintre urși și 30% dintre râși. Ne putem chiar mândri cu aspretele, o specie de pește care datează de acum 30 de milioane de ani și care este de negăsit în vreo altă țară din lume. Fauna României cuprinde 62 de specii amenințate: 15 de mamifere, 13 de păsări, două de reptile, 10 de pești și 22 de nevertebrate. Deținem, deci, 62 de specii amenințate în diverse stadii, de la critic la moderat. De la sturioni sau foca sihastru la linx și țestoase, la racul european ori vipera de stepă. Există și proiecte de repopulare, ca acela, de succes, prin care a fost resuscitată capra neagră sau marmota.

Monumente ale naturii sunt declarate specii de animale sau plante care se află în pericol de dispariție (capra neagră, ursul, râsul, floarea de colț, sângele voinicului etc. sau arbori de vârste considerabile).

In România, numarul râșilor se estimează la 2.000 de exemplare, Carpații fiind zona cea mai dens populată de aceasta specie (si de ursi, si de lupi) din Europa. Râșii sunt însâ greu de numărat prin metode tradiționale, pentru că sunt activi noaptea târziu și dimineața devreme, atunci când ei se pot orienta vizual, iar noi, nu.

Dintre cele aproape 150 de specii periclitate pe plan european care cuibăresc în Romania, opt sunt amenințate cu dispariția: pelicanul comun și cel creț, rața roșie, acvila țipătoare mare, acvila de câmp, vânturelul mic, cristeiul de câmp și dropia. Unele specii ca piciorongul, califarul roșu si cel alb, stârcul lopatar, au fost declarate monumente ale naturii.

În urma vânării nechibzuite au disparut din fauna țării noastre bourul și zimbrul și numărul altor animale a scăzut foarte mult.
Strămoșul zimblului a fost Bison Priscus. În țara noastră s-au găsit multe exemplare fosilizate în carierele de pietriș din Câmpia Romană sau din Campia Transilvaniei. Treptat, Bison priscus și-a schimbat forma, devenind mai mic și s-a adaptat la viața în regiuni deluroase sau mlăștinoase.

Puțin modificat în mărime s-a menținut până în Evul Mediu și bourul, specie mult mai legată de câmpie, care nu s-au putut adapta, decât temporar, la viața de pădure, ceea ce a contribuit la stâlpirea sa mult mai timpurie decât
a zimbrului.
Bourul a fost domesticit încă din timpurile preistorice. Acest animal prezentă o statură uriașă, un spate aproape drept, frunte lățită cu creștetul în linie dreaptă și coarne neobișnuit de lungi, ascuțite și curbate în sus. Animal extrem de agil, iute și îndrazneț, atacă întotdeauna cu ferocitate cand este rănit.

În Europa bourul s-a stins dinspre vest spre est, cu circa 300 pana la 500 de ani înaintea zimbrului. S-au pastrat însă, în întreaga Eurasie o mulțime de legende legate de bour. Desenele de capete de bour au fost stilizate și transmise de la o epocă la alta.
Din pricina intervenției omului în scopuri “civilizatoare”, s-au distrus o mare parte a condițiilor de dezvoltare naturală a speciilor.

Astfel, melcul de gradină va deveni în curand o piesa de muzeu, la fel și crapul autohton, din ce in ce mai rar în libertate, prezentat mai mult în crescătorii. Dropia a dispărut deja, la fel și cega, iar lupii sunt și ei în pericol.

Printre animalele dispărute sau pe cale de dispariție din fauna noastră se numără: scarabeul (vestit gandac mitologic), vulturul negru, broasca țestoasă dobrogeană, șoimul dunărean, pelicanul creț, cega și toți sturionii, nurca, râsul, lupul și alte animale.

Lostrița, pește legendar dispare și ea. Din familia păstrăvilor, dar de dimensiuni cu totul respectabile, lostrița abia dacă mai este întâlnită în râurile și lacurile de munte. Crapul românesc sau autohton era în perioada interbelică cel mai răspandit și apreciat pește din România.

Lupul a devenit și el o specie pe cale de dispariție din România. Inamicul public numarul unu al vacilor de stană, lupul a fost vânat fără discernamant încă din Evul Mediu.
Într-o situație disperată se află și râsul. Exemplarele rarisime abia daca mai pot fi întalnite în Făgăraș, Rodnei și Călimani. La fel stau lucrurile și pentru capra neagră, vipera cu corn și vulturul negru sau acvila.

Tinovul Mare este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV IUCN
(rezervație naturală de tip botanic), situată în județul Suceava.

Aria naturală cu o suprafață de 681.80 hectare se află în Depresiunea Dornelor, la limita vestică a județului Suceava cu județul Bistrița-Năsăud, în partea nord-vestică a Parcului Național Călimani, în imediata apropiere a drumului european E58.

Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate) și reprezintă o zonă umedă (mlaștini oligotrofe împădurite) ce adăpostește o mare varietate de vegetație higrofilă specifică tinoavelor.

Rezervația Tinovul Mare